Planurile prințului moștenitor saudit Mohammed bin Salman de construcție a unui mega-oraș în deșert, fără drumuri și mașini, un proiect de 500 de miliarde de dolari destinat diversificării economiei țării sale, sunt în plină desfășurare, transmite Reuters.
CIA a ajuns la concluzia că prințul saudit Mohammed bin Salman a ordonat asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi luna trecută, la Istanbul, contrazicând astfel afirmațiile oficialilor saudiți, care au negat orice impicare a acestuia în asasinat, scrie Washington Post citând surse apropiate anchetei.
Guvernul Arabiei Saudite controlează, direct și indirect, peste 10% din capitalul principalei companii de ridesharing a lumii, Uber, iar unul dintre membrii Consiliului de Administrație al companiei este Yasir Othman Al-Rumayyan, directorul executiv al Fondului suveran de investiții saudit, un aliat al prințului moștenitor Mohammed bin Salman, președintele Fondului.
Guvernul Arabiei Saudite analizează posibilitatea demarării unei operațiuni de cotare publică inițială în cazul gigantului petrolier Aramco, în cadrul unei strategii de privatizare destinate strângerii de fonduri în contextul unor prețuri reduse la petrol, a declarat prințul moștenitor Mohammed bin Salman într-un interviu acordat joi revistei The Economist.